

Zilele astea, avand mai mult timp si plictisandu-ma am stat mai multisor pe net am descoperit ca exista un COD AL CONSUMULUI.
Astfel, incepand cu data de 1 ianuarie 2007, dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a intrat in vigoare Legea nr. 296/2004, respectiv CODUL CONSUMULUI.
Spre mirarea mea, aceasta lege e destul de mare si a avut ca model, de altfel ca majoritatea legilor, modelul FRANCEZ.
Din acest cod am luat doar cateva informatii care mi s-au parut mai importante si le-am postat aici, dar promit ca zilele astea il voi studia cu atentie si voi reveni asupra lui .
CUI se adreseaza, aplica:
- comercializării produselor noi, folosite sau recondiţionate
- serviciilor, inclusiv serviciile financiare destinate consumatorilor,
- contractelor încheiate cu consumatorii
- regulilor privind publicitatea produselor şi serviciilor.
Obligaţiile agenţilor economici :
- de a pune pe piaţă numai produse sau servicii sigure, care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate;
- de a se comporta în mod corect în relaţiile cu consumatorii
- de a nu folosi practici comerciale abuzive.
De asemenea, sunt interzise importul, fabricaţia, distribuţia, precum şi comercializarea produselor falsificate ori contrafăcute, periculoase sau care au parametrii de securitate neconformi care pot afecta viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor
Obligaţiile producătorului:
- să răspundă pentru prejudiciul actual şi cel viitor cauzat de produsul cu defect, precum şi pentru cel cauzat ca rezultat cumulat al produsului cu defect cu o acţiune sau o omisiune a unei terţe persoane;
- să pună pe piaţă numai produse sigure şi, dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea să fie testate şi/sau certificate;
- să pună pe piaţă numai produse care respectă condiţiile prescrise sau declarate;
- să oprească livrările, respectiv să retragă de pe piaţă sau de la consumatori produsele la care organele abilitate sau specialiştii proprii au constatat neîndeplinirea caracteristicilor prescrise, declarate sau care ar putea afecta viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor, dacă această măsură constituie singurul mijloc prin care se pot elimina neconformităţile respective;
- să asigure, în cursul procesului de producţie, condiţii igienico-sanitare conform normelor sanitare în vigoare .
Drepturile consumatorilor
Consumatorii beneficiază de următoarele drepturi:
- de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le aducă atingere drepturilor şi intereselor legitime;
- de a fi informaţi complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori;
- de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate;
- de a fi despăgubiţi în mod real şi corespunzător pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege;
- de a se organiza în asociaţii ale consumatorilor, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor;
- de a refuza încheierea contractelor care cuprind clauze abuzive, conform prevederilor legale în vigoare;
- de a nu li se interzice de către un agent economic să obţină un beneficiu prevăzut în mod expres de lege.
Drepturile consumatorilor la încheierea contractelor
Orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale clare, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.
În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
Contractul trebuie să stipuleze, cu caractere mari şi în imediata vecinătate a locului rezervat pentru semnătura consumatorului, clauza expresă despre dreptul de denunţare unilaterală a contractului, după caz, precum şi numele şi adresa comerciantului faţă de care consumatorul poate să îşi exercite acest drept, conform dispoziţiilor legale.
Dreptul consumatorului la denunţarea contractului nu poate fi anulat de nici o clauză contractuală sau înţelegere între părţi aceasta fiind considerată nulă de drept.
Cam atat pentru moment...



